25 aprilie 2024

Se consumă sau nu droguri în penitenciar? VEZI STUDIUL

COMUNICAT DE PRESĂ Studiu de prevalenţă a consumului de droguri în penitenciar Pe parcursul anului 2011, în Penitenciarul Mărgineni, s-au desfăşurat mai multe campanii de prevenire a consumului de droguri atât pentru persoanele private de libertate nou încarcerate, cât şi pentru elevii din liceele dâmboviţene. Penitenciarul Mărgineni, prin Serviciul Asistenţă Psihosocială, în colaborare cu reprezentanţii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmboviţa, a finalizat cercetarea privind prevalenţa consumului de droguri. În cadrul acestei cercetări au participat 71 de persoane private de libertate, încarcerate la Penitenciarul Mărgineni, care au completat chestionarele, înmânate de reprezentanţii Serviciul Asistenţă Psihosocială din cadrul unităţii şi puse la dispoziţie de CPECA Dâmboviţa. Diseminarea rezultatelor cercetării va fi realizată de către Agenţia Naţională Antidrog. Acţiunea, iniţiată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Agenţia Naţională Antidrog, numită „Studiu de prevalenţă a consumului de droguri în penitenciarele din România” are drept scop cunoaşterea tendinţelor de prevalenţă şi caracteristicilor consumului de droguri, facilitând o viziune globală, fiabilă şi permanent actualizată a problemelor legate de consumul de droguri, ce permite îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe Inspector de penitenciare Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp.ro, lpanapmdb@yahoo.com Cu deosebit respect, Pentru comisar şef de penitenciare Ion FEODOROF, directorul Penitenciarului Mărgineni, semnează subcomisar de penitenciare Camelia HEREA, director adjunct Educaţie şi Asistenţă Psihosocială

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial