17 octombrie 2021

Detinutii, atenti cu mediul! AICI AI AMANUNTELE

Penitenciarul Mărgineni partener în Proiectul strategic : „Persoanele private de libertate în slujba protecţiei mediului înconjurător pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor” Penitenciarul Mărgineni, în calitate de partener în proiectul : „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor” – proiect cofinanţat de Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale, Domeniu major de intervenţie 6.1. – Dezvoltarea economiei sociale, a organizat în data de 15 octombrie 2010, la sediul penitenciarului, activităţi specifice de implementare a acestui proiect. Intâlnirea de lucru a avut pe ordinea de zi discuţii pe tema participării persoanelor private de libertate atât la activităţi de prestări servicii de utilitate publică în comunele partenere, cât şi participarea la târguri şi servicii adresate persoanelor aflate în dificultate. La întâlnire au participat reprezentanţii penitenciarului, primăriei locale, precum şi domnul Jacques Antoine FORCIOLI-reprezentant partener transnational, în calitate de manager implementare proiect, domnişoara Alina VASILESCU-specialist comunicare ADHOC MEDITERRANEE si doamna Raluca MURDARU-reprezentant Asociatia Europrotector Romania. Valoarea totală a proiectului este de 7.799.181,00 lei, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de 7.312.329,00 lei. Perioada de implementare este de 24 de luni, începând cu 01 iulie 2010. Obiectivul central al proiectului este promovarea formelor de parteneriat public-privat, grupând în jurul unităţilor administrativ-teritoriale, serviciile responsabile de deţinerea şi reintegrarea persoanelor private de libertate, pentru pregătirea reintegrării acestora în societate, prin ocupare şi ucenicie într-o meserie. În cadrul proiectului se va asigura calificarea a 840 de persoane private de libertate, acestea participând la ateliere vocaţionale organizate în cadrul penitenciarelor pe domenii cum sunt arta olăritului, croitorie, pictură pe sticlă, tâmplărie. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe d-na inspector de penitenciare Larisa PANĂ telefon 0752302483, e-mail: lpanapmdb@dgp.ro. Cu deosebită consideraţie, Comisar de penitenciare Florin STANCIU Director Penitenciarul Mărgineni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial