BULETIN INFORMATIV – 28.07.2017
ZIUA IMNULUI NAŢIONAL omagiată de pompierii dâmboviţeni
Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
Cu prilejul acestui eveniment, sâmbătă – 29 iulie a.c., începând cu ora 19:00, la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi în Piața “Mihai Viteazul” din Municipiul Târgovişte, din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmbovița vor fi prezenți ofițeri din comanda inspectoratului şi un pluton de defilare, care vor participa la manifestările dedicate acestei zile şi la defilarea gărzii de onoare.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA