S-au luat primele măsuri după scandalul cu bâte şi topoare, de la Bălteni.
7 persoane, între 16 şi 49 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, anunţă Poliţia Dâmboviţa.
“Pe parcursul zilei de astăzi, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de șapte persoane cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Ulterior, persoanele bănuite vor fi prezentate magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cei șapte sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierarea și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 28 aprilie a.c., bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Cazanului, în localitatea Bălteni, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc, iar prin faptele acestora ar fi tulburat ordinea și liniștea publică
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat IPJ Dâmboviţa.