20 aprilie 2024
Raciu – Deţinător ILEGAL de armă;  Târgovişte – Controale în pieţe şi în transporturi

Raciu – Deţinător ILEGAL de armă; Târgovişte – Controale în pieţe şi în transporturi

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat pe raza comunei Raciu un bărbat care deţinea o armă de tir cu aer comprimat.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, identificat în persoana numitului S.I, din comuna Raciu, nu este deţinător legal de arme şi muniţii.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiuniide „ deţinere sau portul fără drept a unei arme neletale supusă regimului autorizării”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134 din Legea 295/ 2004 R, iar arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dâmboviţa au organizat şi executat pe raza Municipiului Târgovişte o acţiune pe linia protejării populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite şi pentru combaterea actelor de evaziune fiscală în domeniul comercializării de legume-fructe şi ţigarete.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au verificat 11 agenţi economici, fiind aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7500 de lei.

Totodată, politiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 1000 de kilograme de fructe şi legume, 20 de pachete de ţigarete şi articole de îmbrăcăminte, valoarea totală a acestora însumând 1690 de lei.

Poliţiştii rutieri au avut o prezenţă activă în stradă, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor

În cadrul Campaniei naţionale „Alege Viaţa” şi în conformitate cu obiectivele propuse în “Programul de acţiune al Poliţiei Rutiere derulat în perioada 2012-2016 ” , poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere ce au drept cauză neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto cât şi respectarea regulilor de circulaţie de către pietoni.

Totodată, acţiunea politiştilor a vizat şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind transportul de mărfuri şi persoane.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora însumând 55000 lei, din care 13 pentru neutilizarea centurii de siguranţă şi 93 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni.

De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial