4 mai 2024
Voineşti: A furat o maşină, a rănit un pieton şi a ajuns în gardul unei gospodării

Voineşti: A furat o maşină, a rănit un pieton şi a ajuns în gardul unei gospodării

Un adolescent, de 15 ani, este cercetat de poliţişti după ce, azi-noapte, ar fi furat o maşină, iar ulterior ar fi rănit un pieton şi a avariat autoturismul.

“La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în satul Voinești.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un minor de 15 ani, ar fi condus un autoturism, pe strada Bazinului de Apă către DN72A, deși nu ar fi deținut un permis de conducere, moment în care ar fi acroșat și accidentat un pieton, de 19 ani, din comuna Malu cu flori.

Ulterior, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de gardul unui imobil.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul ar fi fost sustras de pe strada Bazinului de Apă și ar aparține unei femei de 38 de ani.

Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial