“Zilele oraşului Târgovişte au picat perfect pentru susţinătorii lui Boriga, în special cei din presă, care nu trăiesc deloc rău pe lângă primar.
De fapt, toţi cei care îi sunt alături o duc foarte bine, având locuri de muncă asigurate, la alegere şi pe sprânceană.
Chiar dacă a mai picat unul, pe ici, pe colo, Boriga nu l-a lăsat pe drumuri şi l-a lipit de un salariu frumuşel.
Nu am auzit ca măcar un singur prieten de-al lui Boriga să facă tuşa sau, şi mai şi, să nu mănânce din mai multe părţi.
Greu, foarte greu mai poate pătrunde cineva în sistem, unde posturile sunt distribuite atent celor trup şi suflet alături de primarul Boriga şi de naşul Florin Popescu.
Oamenii lor sunt plantaţi cu atenţie, chiar şi în taberele adverse, încât totul le-a devenit captiv.
E teribil de greu să te lupţi cu ei, au atâta forţă pe toate palierele, că uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu noi, ceilalţi, dacă PDL ar fi avut cele 70% procente ale USL-ului la alegeri?
Probabil că acest ziar nu ar mai fi existat, cum nici eu nu cred să mai fi avut vreun rost prin Târgoviştea lor, unde presa este, în majoritate, fidelă PDL-ului.
Mi-e clar că baricada noastră îi deranjează şi încearcă să ne izoleze, pentru a ne cuceri într-un final.
Am crezut că o dată cu prăbuşirea PDL, vor fi mai puţini şi mai slabi, însă eu îi simt parcă şi mai puternici, cel puţin pe tărâm sportiv, unde fac legea şi impun oameni.
A trecut mai bine de un an de când nu mai sunt la putere, însă tot ei conduc prin alianţe şi strategii, distrându-se efectiv cu oponenţii de pe scena politică.
Încet, încet, cei care le-au stat în cale au fost copleşiţi, bâjbâind acum între lehamite şi revoltă.
Sunt sleiţi şi derutaţi, mi-au spus-o mulţi, chiar nu mai pot lupta, acceptând orice compromis pentru a nu muri de foame.
Aici s-a ajuns, să mori de foame dacă aşa vrea Boriga, pentru că el e şeful oraşului, la tot ce mişcă şi respiră pe aici.
Eu, cel puţin, nici nu mai ştiu de unde vin loviturile.
Pe multe le primesc direct, pe altele le recepţionează familia, colegii sau prietenii, atacaţi pe toate fronturile doar pentru că mi-au rămas alături.
Câţi au mai rămas, pentru că mulţi au întors armele şi mă tot atacă.
Mai nou, constat că am devenit monedă de schimb, astfel încât orice se rezolvă, doar să avem de suferit noi, cei de la „Jurnal de Dâmboviţa”, şi să nu le mai apărem în cale.
Am detaliat, pentru a înţelege mai bine anumite lucruri, însă nu mă gândesc nici un moment să cedez presiunilor şi nici să abandonez drumul pe care am apucat.
O să vină şi ziua dreptăţii, trebuie să vină, dacă nu-ţi pierzi răbdarea şi curajul. Mergem mai departe”, scrie editorialistul Costin Mihai, în ediţia de astăzi a cotidianului Jurnal de Dâmboviţa.
20