20 aprilie 2024
“Târgoviştea e LEŞINATĂ fizic!” Vezi cine şi de ce a făcut afirmaţia!

“Târgoviştea e LEŞINATĂ fizic!” Vezi cine şi de ce a făcut afirmaţia!

❚ În doar câteva zile, Chindia a ratat un obiectiv (cupa) şi debutul în campionat, sub comanda unui antrenor modest, dar cu mari pretenţii salariale ❚ Depăşit de meci, de situaţie şi de nivel, Stoican ar trebui să plece de la echipă, dar să-l ia cu el şi pe „secundul” Sică Bârdeş, la fel de „priceput” ❚ „Stoican e cel mai slab antrenor pe care l-am văzut la Târgovişte”, a sunat verdictul unui spectator cu părul grizonat, în timp ce oamenii au cerut din nou demisia lui

Colaborările pe care le derulez de aproape 15 ani cu presa centrală mi-au rupt sâmbătă din concediu, aşa că a trebuit să transmit informaţii despre meciul Chindiei, cu CF Brăila. Iniţial nu aş fi vrut să prezint prea multe detalii despre această partidă, având o evidentă reţinere în a mai călca pe stadionul unde au ajuns să facă pe stăpânii toate musculiţele partidului mult urât, pripăşite aici mai abitir ca atunci când PDL era la putere

Până la urmă, sunt atâtea lucruri care nu mi-au plăcut la meciul de sâmbătă, încât m-am gândit că e bine să le cunoască şi cititorii. Câţiva m-au văzut în tribună şi au venit să transmită salutări şi încurajări, fiind plăcut surprins să constat că sunt oameni care nu ratează nici măcar un articol din ziarul nostru.

„Să nu vă lăsaţi intimidaţi, multă lume vă citeşte şi vă respectă”. Vorbe frumoase, dacă şi la echipă ar fi din cei care să aprecieze efortul nostru gazetăresc…Nici măcar nu am stat la masa presei. De fapt, care presă? Nici ziarişti nu prea mai vin la meciurile Chindiei, să nu mai vorbesc de conferinţele de presă unde vorbeşte Stoican. La cea dinaintea meciului, câţiva colegi au părăsit sala, după ce individul cu pretenţii de antrenor le-a interzis ziariştilor care au întârziat un minut să mai participe la conferinţă. Ce-i mai place lui Stoican să vorbească prin presă, pe teren, în schimb, e prea multă linişte, echipa nu stă în picioare mai mult de o repriză. I-am spus asta unui prieten încă de la ultimul amical, cu FC Argeş.

„Dacă ştiam că Târgoviştea e aşa de leşinată fizic, puneam 1 pauză şi 2 final”, şi-a muşcat buza observatorul de joc, Silviu Crângaşu.

„Atâta putem, o repriză, suntem nemâncaţi”

„Stoican e cel mai slab antrenor pe care l-am văzut la Târgovişte”, mă provoacă un domn din tribună, cu părul grizonat.

Interesantă remarcă, mai ales că omul m-a impresionat prin cunoştinţele sale fotbalistice. „Gică ar trebui să-l lase pe Silviu să antreneze echipa, anul trecut a terminat turul pe locul 3. Stoican nu are nici o treabă. Uite antrenor la Brăila, cei pe care i-a băgat în teren, au şi marcat”, îşi continuă vecinul meu discursul pertinent.

I-aş spune că Stoican şi-a tras un ajutor la fel de „priceput”, pe Sică Bârdeş, dar mă opresc la timp, ce rost are să mai pun şi eu sare pe rană? Încep scandările de rigoare, prin care târgoviştenii îi cer încă o dată demisia lui Stoican, luându-i la ţintă şi pe jucătorii lui Gică, mulţi dintre ei modeşti şi foarte modeşti.

La final, „Baciul” a mers peste ei în vestiar, am înţeles că pe Stoican l-a ignorat, pe urmă a plecat rapid spre casă, fără să mai oprească pe la ziarişti. La fel a procedat şi la Strejnic. Ce să mai zică, după ce Chindia a fost eliminată de modesta Conpet sau după ce s-a prăbuşit lamentabil în partea a doua a meciului cu Brăila? „Suntem neplătiţi de trei luni. Atâta putem, o repriză, suntem nemâncaţi”, se apără jucătorii. Se aude că nici săptămâna aceasta nu-şi vor primi salariile restante. E trist.

Doar Brăila a avut antrenor

Chindia a contat sâmbătă doar o repriză, aşa cum a pregătit Stoican meciurile din amicale, pe bucăţi. Asta când nu a fost plecat de la echipă. Chiar şi cu Brăila a făcut experimente, fiind forţat de accidentările lui Honciu, Anton sau Mihăescu, însă Chindia nu poate să joace mai mult de o repriză.

Prima a fost OK, avantaj pe tabelă, faze de poartă, ritm, păcat de penaltiul ratat de Pătru. Dacă ar fi marcat, poate că la 3-1 altfel ar fi stat lucrurile. Ce a urmat după pauză, mi-e greu să reproduc, pentru că oamenii lui Stoican nu prea au mai ajuns la poarta adversă. Până atunci spiriduşul echipei, Băluţă, s-a stins definitiv, linia mediană a cedat total, iar în apărare au fost bulevarde, pornind din zonele laterale către centru. Foarte puţin jucat în meciurile de pregătire, Perianu a fost departe de forma cu care ne-a obişnuit, arătând mai degrabă ca un portar de judeţ.

Mai proaspătă fizic şi mai valoroasă, echipa din Brăila are şi antrenor, Alin Pânzaru mutând inspirat cu Rusu şi Bălţoi, care au marcat, practic, la prima atingere. Spre comparaţie, Stoican a schimbat târziu şi degeaba, fiind depăşit clar de meci, de situaţie şi de nivel. În doar câteva zile, Chindia a ratat un obiectiv (cupa) şi debutul în campionat, sub comanda unui antrenor modest, dar cu mari pretenţii salariale. Chiar nu pricepe că trebuie să plece? Să-l ia şi pe Sică, dar să-l lase pe Silviu, el trebuie să antreneze echipa asta.

Clubul nepotismelor, al piloşilor şi al lipitorilor de afişe

Chiar dacă a început campionatul, Chindia nu a scăpat de probleme, iar jucătorii aşteaptă de vreo trei luni să-şi primească salariul. Clubul este aşa de sărac, încât nu şi-a mai permis pentru meciul de sâmbătă nici măcar să închirieze o staţie de amplificare. Cheltuielile de organizare au fost suportate de Gică Popescu, până când vor veni bani şi din partea autorităţilor locale. Consiliul Judeţean e posibil să participe cu 400.000 lei, însă abia pe 12 septembrie se va discuta acest lucru, într-o şedinţă extraordinară, în timp ce de la Consiliul Local Municipal vor ajunge într-o primă fază 60.000 lei.

Au început şi campionatele de juniori, aşa că vor creşte şi cheltuielile, adică se vor aduna datoriile. Apropo de juniori, se pare că nu vom scăpa niciodată de nepotisme sau de piloşi, de vreme ce apar aici ca antrenori unii care mai au şi multe alte venituri sau activităţi. Şi ei, şi cei care i-au adus aici, pe „baronisme”, în timp ce amărâţii au fost lăsaţi pe drumuri. Nu vom scăpa niciodată de lipitorii de afişe, sunt peste tot.

Stadion „Eugen Popescu”. Spectatori: 1.000. Au marcat: Verdeş (17), Băluţă (38) / Câmpeanu (26), Rusu (68), Bălţoi (79), Pungă (82). Şuturi spre poartă: 13-10. Şuturi pe poartă: 9-6. Cornere: 3-2. Au arbitrat: Lucian Rusandu 6,5 – Imre Bucsi 7, Joszef Peter 7 (toţi Sf. Gheorghe). Observatori FRF: Viorel Sandu (Bucureşti), Silviu Crângaşu (Ploieşti). Cartonaşe galbene: Câmpeanu (13), Ivan (53), D. Sânmărtean (60), Puşcaşu (71), Frunză (89).

Chindia: Perianu – Pătru, Morariu, Rădoi, Buşu – R. Dobre, I. Şerban, Petrea (83 Voduţ), Cherchez (73 Gavrilă) – Băluţă (87 I. Radu) – Verdeş. Antrenor: Flavius Stoican.

Brăila: Bunduc – Bosoi, Ignat, Ivan, D. Sânmărtean – Ochia – Pungă, Puşcaşu (85 M. Voicu), Ciocâlteu (65 Rusu), Frunză – Câmpeanu (75 Bălţoi). Antrenor: Alin Pânzaru.

Costin Mihai | costin.mihai@jurnaldedambovita.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial