26 aprilie 2024
AZI! Legendele aşteaptă să fie descoperite la Ziua Lacului Bolboci

AZI! Legendele aşteaptă să fie descoperite la Ziua Lacului Bolboci

Când vremea este prielnică, de sus din inima Bucegilor se poate vedea ţara în lung şi-n lat: Dunărea şerpuitoare, marea metropolă a Bucureştiului, Buzăul, lanţul carpatic estic, toată Transilvania. Poate de aceea de Munţii Bucegi, care ating cerul cu fruntea, se leagă numeroase legende şi superstiţii, fiind consideraţi nişte munţi fermecaţi care emană o energie puternică. Localnicii, parapsihologii etc. susţin că aici se întâlnesc lumile, fiind polul energetic al României. Oamenii credincioşi care ajung pe aceste meleaguri se încarcă de energie, iar unii chiar se vindecă miraculos.

Cine vrea să afle mai multe despre legendele acestor ţinuturi, este aşteptat sâmbătă, 4 august, la „Ziua Lacului Bolboci”!

În Munţii Bucegi, la graniţa dintre judeţele Dâmboviţa şi Prahova, la o altitudine de 1460 m, între Cheile Tătarului şi Cheile Zănoagei, la 8 km de Sinaia şi 70 km de Târgovişte, pe cursul superior al râului Ialomiţa se află situat cel mai curat lac din judeţul Dâmboviţa, lacul Bolboci.

Evenimentul finanţat din fonduri europene se va deschide la ora 11:00, lângă barajul Bolboci şi se va desfăşura pe tot parcursul zilei de sâmbătă. Publicul va avea prilejul să se delecteze cu parada costumelor ecologice, piese de teatru, să se înfrupte din bucatele tradiţionale, să se familiarizeze cu muzica şi dansul popular din zonă, iar cei mai îndrăzneţi vor putea participa la crosul montan sau la concursul cu barca. Pe scenă vor avea loc concerte cu interpreţi şi artişti locali, iar seara se va încheia cu un minunat spectacol de karaoke.

Lacul Bolboci este un lac artificial de forma unei amfibii care asemeni lacului se răsfaţă la soare, acesta pare rupt din poveste, fiind locul ideal pentru petrecerea timpului liber în mijlocul arborilor seculari şi a aerului ozonat. Amplasat într-un loc de o rară frumuseţe şi nu foarte cunoscut, în inima munţilor, cu ape reci chiar şi vara, lacul a reuşit să-şi păstreze neştirbită autenticitatea. Aerul curat, nuanţele de verde smarald ale undelor în care se reflectă munţii, cerul şi pădurile, dar mai ales liniştea deplină sunt tot atâtea atuuri care pot convinge pe oricine să petreacă o vacanţă relaxantă, îmbinând armonios beneficiile muntelui cu cele ale apei.

Pentru cei împătimiţi de trasee turistice, acestea abundă, fiecare având un plus de frumuseţe sau ceva caracteristic numai lui, cum ar fi cele spre Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului, Peştera Ialomiţei, Schitul Peştera, Canionul Horoaba, Cheile Orzei, Cheile Coteanu, Padina, Zănoaga, Scropoasa şi lacul Scropoasa, Sfinxul, Babele, Vârful Omu, Crucea Eroilor de pe Caraiman, Cariera (cea mai înaltă carieră de calcar din Europa), etc.

Locuitorii zonei sunt oameni deschişi, calzi şi ospitalieri. Munţii Bucegi, fiind unii dintre cei mai vizitaţi din ţară, abundă în hoteluri, moteluri, pensiuni, cabane, locuri de campare aflate mai aproape sau mai departe de lacul Bolboci, cu tarife medii, dar şi mai ridicate, în funcţie de facilităţi.

Accesul în zonă se poate face cu mijloace auto, pe DN 71 (dinspre Târgovişte până la Moroeni şi apoi pe drum forestier), pe drumul forestier ce urcă dinspre Sinaia pe la Dichiu şi prin Cheile Zănoagei sau pe diverse trasee turistice.

Organizatorul evenimentului este Fundaţia Karitas, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Nu rata evenimentul „Ziua Lacului Bolboci” – sâmbătă, 4 august, lângă barajul Bolboci!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial