La Centrul de Prevenire a Criminalităţii, a avut loc conferinţa de presă ocazionată de activităţile desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni în zilele de 04, 05 noiembrie a.c, în cadrul acţiunii intitulate ” Târgovişte, municipiu în siguranţă! “. acţiune cu efective mărite, care are ca scop prezervarea şi accentuarea climatului de siguranţă publică şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, în scopul realizării surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale. Cu această ocazie, reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisar şef de poliţie Şerban Florin, şeful Serviciului din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, comisar şef de poliţie Tache Vasile şi şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, colonel Gavrilă Costel, au prezentat jurnaliştilor obiectivele acestei activităţi asigurând astfel transparenţa şi aducând în prim plan măsurile întreprinse de poliţia română în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi a creării unui cadru operaţional diminuării fenomenului infracţional. , Compartimentul Relaţii Publice