7 mai 2024

CE FACEŢI BĂIEŢI? Uite, un pic pe la furat…

Depistaţi de poliţiştii dâmboviţeni în timp ce transportau mai multe obiecte din metal provenite din furturi În ziua de 03 noiembrie 2010, în jurul orei 17:45, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Târgovişte au depistat pe raza municipiului două persoane care transportau cu ajutorul unui atelaj hipo mai multe obiecte confecţionate din metal. Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că obiectele din metal au fost sustrase în cursul zilei, de la o hala aparţinând unei uzine din comuna Dragomireşti. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Târgovişte, care a constatat următoarele: Autorii, în persoana numiţilor T. Cătălin Iulian, de 24 de ani, din municipiul Târgovişte şi P. Adrian, de 19 ani, din comuna Cornăţelu au fost audiaţi, declarând că au găsit pe câmp obiectele din metal. Obiectele constau în două capace confecţionate din inox, ce provin de la două cuve de producţie ale unei uzine din comuna Dragomireşti, prejudiciul fiind estimat la suma de 8000 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin parchet. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial