TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

„Administraţia Boriga FALIMENTEAZĂ SC Termica Târgovişte!”

„În 2008, administraţia Furcoiu a lăsat la nivel de SC Termica un număr de 8600 de apartamente plus agenţi economici care, la rândul lor, însemnau, transformaţi în apartamente, aproximativ 5000 de apartamente.

Din momentul în care a venit administraţia Boriga, se vede foarte clar că a fost un plan bine stabilit pentru falimentarea SC Termica, în aşa fel încât o parte dintre furnizorii de centrale termice din municipiul Târgovişte să poată să-şi vândă marfa.

O să vă dau un exemplu de o incompatibilitate crasă pe care am găsit-o în Consiliul de Administraţie la SC Termica. Este un domn salariat la SC Biandra, acea societate care apare în toate reclamele publicitare cu «Marea debranşare».

Deci s-a trimis în Consiliul de Administraţie la SC Termica un salariat de la o firmă care, pe toate căile, promova debranşarea de la sistemul centralizat (…). Mai mult decât atât, cei trei reprezentanţi în AGA, în perioada 1 ianuarie-30 iunie, au beneficiat de peste 100 milioane lei vechi brut fiecare, în condiţiile în care Termica, de patru luni şi jumătate, nu furnizează nici o jumătate de gigacalorie.

Pentru ce au luat oamenii ăştia banii?! De asemenea, în condiţiile în care nu s-a furnizat nici un fel de serviciu, fiecare membru al Consiliului de Administraţie a ridicat lunar în jur de 4 milioane lei vechi. Deci, în total, jumătate de miliard a plătit Termica pentru AGA şi Consiliul de Administraţie, pentru cei care trebuia să ia măsuri şi să aducă Termica pe linia de plutire”, spune viceprimarul Târgoviştei, Ion Ţuţuianu.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.