2 mai 2024

” PREFECTUL AVERTIZEAZĂ! Vom avea multe greutăţi dacă nu ne trezim la realitate!”

între orele 12.00 – 14.00, în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte s-a desfăşurat o acţiune de protest organizată de următoarele confederaţii sindicale: CNS Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia, CSDR, CSN Meridian şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Judeţul Dâmboviţa. La manifestări au participat aproximativ 1000 de oameni, nefiind semnalate evenimente deosebite. După încheierea acţiunii, prefectul judeţului, Iancu Caracota, i-a invitat la discuţii pe liderii sindicali. Aceştia şi-au manifestat dezacordul în legătură cu măsurile de austeritate propuse de Guvern şi au solicitat să se revină asupra deciziei de reducere a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, iar dialogul social să se desfăşoare după principii democratice. Prefectul judeţului Dâmboviţa le-a explicat reprezentanţilor confederaţiilor sindicale necesitatea adoptării unor astfel de măsuri şi i-a asigurat de întregul sprijin al autorităţilor judeţene. Totodată, a subliniat importanţa reaşezării economiei româneşti pe baze sănătoase şi a făcut apel la calm social: „Dacă de 20 de ani s-au făcut greşeli, astăzi trebuie să ne asumăm situaţia. Vom avea mai multe greutăţi dacă nu ne vom trezi la realitate. Măsurile trebuie luate cât mai rapid, ca să avem şansa să relansăm economia. Acum ne împrumutăm fără să fim productivi”, a precizat Iancu Caracota. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial