TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

PREFECTURA

Târgovişte – Manifestări dedicate Zilei Drapelului Naţional

Comunicat de presă privind acțiunile desfășurate cu ocazia Zilei Drapelului Național, 26.06.2013

Instituția Prefectului Dâmbovița împreună cu Garnizoana Târgoviște organizează, marți și miercuri, o ceremonie publică dedicată Zilei Drapelului Național, în Piața Tricolorului din Târgoviște.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.

Marți, începând cu ora 18.00, Garnizoana Târgoviște va susține o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului pe fondul semnalului “Stingerea”, intonat de trompet, va fi preluat de către Garda Drapelului si deplasat către Catedrala Mitropolitană din Târgoviște.

Miercuri, începând cu ora 08.30, va avea loc oficierea de sfințire a Drapelului la Catedrala Mitropolitană și deplasat la ora 9.00 în Piața Tricolorului pentru binecuvântarea și înălțarea acestuia pe catarg.

La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, reprezentanți ai partidelor politice, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

Biroul de presă

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.