26 aprilie 2024

PSD Dâmboviţa îl acuză pe candidatul PNL la Primăria Târgovişte de “abuz în serviciu, conflict de interese şi delapidare”

adriantu„L-am văzut pe Ciprian Prisăcaru foarte vocal, vorbind despre corupție, despre PSD, despre noi în general, cei care suntem la conducerea județului și municipiului Târgoviște. Astăzi cer instituțiilor statului, care sunt abilitate, să procedeze de îndată la cercetarea unor activități pe care domnul Prisăcaru le-a desfășurat în calitate de primar, pentru că avem indicii serioase că se face vinovat de abuz în serviciu, de conflict de interese, delapidare și probabil că cercetările vor mai scoate la iveală și alte lucruri.

În anul 2010, Ciprian Prisăcaru și fratele său, Eduard Prisăcaru, au înființat Clubul privat Kinder. Sediul este în Târgoviște, strada Vasile Blendea, blocul 34, scara B, ap. 2, județul Dâmbovița, domiciliul lui Eduard Prisăcaru, iar în anul 2014 domnul Prisăcaru a îndeplinit atribuții de primar.

De la momentul respectiv până astăzi, fără niciun fel de plată, un club privat folosește infrastructura municipiului Târgoviște, cu acceptul lui și al celor care conduc anumite instituții publice din oraș. Este vorba despre sala de sport a Școlii Nr.11 «Paul Bănică», de sala de sport a Clubului Sportiv Școlar și de terenul de sport al Clubului Sportiv Școlar din Târgovi ște. Am făcut un calcul, la 60 lei pe oră cât ar costa de exemplu închirierea sălii de sport, iar prejudiciul pe trei ani de zile este de peste 300.000 lei.

Vă precizez că, dacă clubul fratelui, pentru că el s-a retras între timp, folosește infrastructura educațională a municipiului, este vorba de un conflict de interese de natură penală. Pentru faptul că el era viceprimar și consilier local este un abuz în serviciu, iar pentru faptul că a încasat bani de la părinții copiilor care își desfășoară activitatea în acest club fără a elibera chitanță este evaziune fiscală.

În dimineața aceasta un cetățean mi-a mai sesizat un subiect: anul trecut, în perioada când era primar al municipiului Târgoviște, municipalitatea a achiziționat echipamente sportive, iar în prețul echipamentelor care țin de municipalitate, de Clubul Sportiv al municipalității, se regăsesc și echipamentele Clubului Kinder.

Eu solicit să se verifice, cumpărăturile s-au făcut la o firmă din Brașov, toată factura a fost decontată pe Primăria municipiului Târgoviște, perioada este exact la două-trei luni după ce a fost învestit în funcția de primar interimar al municipiului. Poate că, după ce va vedea solicitările noastre, domnul Prisăcaru va avea mai puțin chef să intre în discuții cu PSD și să acuze în stânga și în dreapta cu tot felul de lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea.

Nu avem nimic cu fotbalul în sine și nici cu acei copii care desfă- șoară activități sportive, ci avem ceva cu cei care dau lecții de moralitate în politică, acuză în stânga și în dreapta și ei de fapt sunt susceptibili de săvârșirea unor fapte penale grave”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

„Eu m-am retras din structura acestui club și clubul este condus de fratele meu…

Eliberăm chitanțe membrilor susținători.

Calomniile lansate de domnul Adrian Țuțuianu vor avea o consecință, iar consecința este darea în judecată”, spune Ciprian Prisăcaru, candidatul PNL.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial