TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Probleme pentru un șofer din București, pe un drum județean din Dâmbovița

Probleme pentru un șofer din București, pe un drum județean din Dâmbovița.

Bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj, iar după ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat că șoferul s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

A fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar ulterior la secție, pentru declarații.

”Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe drumul județean 721A, în localitatea Cuparu, un autoturism condus de un bărbat, din municipiul București.

Acesta a fost testat pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Poliția Dâmbovița.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.