TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV IPJ

Dâmbovița: Activități preventive anticorupție

Dâmbovița / Activități preventive anticorupție

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au desfășurat, la data de 5 iulie 2024, activități preventive la Primăria Comunei Odobești din județul Dâmbovița.

În acest context, reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, au desfășurat o activitate de promovare a integrității la care au participat lucrători din cadrul IGSU Dâmbovița și funcționari din cadrul primăriei, cadre didactice și un reprezentant clerical din localitatea Odobești, județul Dâmbovița, cărora le-au transmis informații referitoare la competența Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor astfel de fapte, respectiv modalitățile de sesizare, inclusiv la Call-center anticorupție 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă sau direct structurii județene.

Reamintim că la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245/632870, e-mail [email protected].

                       SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE DÂMBOVIȚA

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.