“Am impresia că din toată ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local cel mai important proiect pentru primarul Boriga a fost cel privind avalizarea biletelor la ordin ale SC Termica pentru achiziţionarea centralelor prin condensare.
Mă întorc puţin în timp, amintindu-vă că la nivel de municipiu Târgovişte, s-a întocmit un studiu de fezabilitate (SF) la comanda primăriei, un SF întocmit de o firmă de specialitate de undeva din zona Moldovei.
Această firmă, după ce a întocmit studiul de fezabilitate, apare în momentul în care se scoate la licitaţie achiziţionarea acestor centrale, ca subcontractant al firmei care participă la licitaţie.
A fost un singur participant la licitaţia respectivă, care avea ca subcontractant pe cel care întocmise studiul de fezabilitate. Este curios cum a fost posibil să participe un singur ofertant la licitaţie.
Probabil Caietul de sarcini a fost clar făcut cu dedicaţie”, spune Ion Ţuţuianu, viceprimarul Târgoviştei.