„Aşa cum am promis, în această săptămână au debutat lucrările de asfaltare pe strada 8 Martie, din microraionul XII.
După finalizarea investiţiei de aici, eforturile noastre de modernizare a infrastructurii vor viza microraioanele IV şi V, cartiere în care de foarte mult timp administraţia publică locală nu a intervenit serios.
În paralel, am decis dezvoltarea unui proiect de mare anvergură, cu finanţare prin MDRAP, potrivit OUG 28/2013, proiect care vizează străzile din municipiul Târgovişte care la acest moment nu sunt asfaltate şi nu beneficiază de utilităţi, astfel încât în câţiva ani să putem rezolva mare parte din problemele care există în prezent cu privire la drumurile publice, dar şi la sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.