23 aprilie 2024

Prima zapadă nu l-a mai prins pe Silviu antrenor la Chindia

❚ Președintele de onoare Gică Popescu a anunțat aseară, într-o conferință de presă, debarcarea din postura de antrenor principal a lui Dumitrescu, care acuză mari probleme de sănătate ❚ Chiar dacă a lăsat impresia unei surprize, „Baciul” i-a netezit probabil calea spre banca tehnică bunului său prieten Bogdan Stelea, propunându-i lui Dumitrescu funcția de director tehnic ❚ Chindia va juca din nou un amical cu Galatasaray, profitând de cantonamentul pe care îl va susține în Antalya, unde a fost perfectat și un duel cu Kuban Krasnodar, echipa antrenată de Dan Petrescu

„Jurnal de Dâmbovița” a anunțat o iarnă zbuciumată la Chindia Târgoviște, iar prima „furtună” a fost stârnită aseară de președintele de onoare Gică Popescu. „Silviu Dumitrescu nu va mai conduce echipa din retur”, a sunat anunțul adevăratului șef al Chindiei, lucru care nu ne-a surprins aproape deloc, anticipând un asemenea deznodământ.

„Cunoașteți că antrenorul a avut o problemă medicală importantă după meciul de la Severin, când ne-am speriat cu toții foarte tare. A venit la mine la birou și mi-a transmis că ar dori să renunțe, solicitând o perioadă de pauză, astfel că l-am rugat să-și facă anumite analize. Am sperat că lucrurile se vor remedia, însă la ultima etapă a avut aceeași problemă de sănătate. Acum am purtat o discuție de 45 de minute, iar dumnealui era într-o stare alarmantă, transpira continuu, neavând forța să vină la această conferință de presă.Va rămâne în continuare alături de noi, ca director tehnic, urmând să găsim o soluție pentru postul de antrenor”, și-a continuat pledoaria Gică Popescu.

Costel Pană, șanse aproape nule

În ciuda siguranței pe care a etalat-o în discurs Gică Popescu, noi nu suntem chiar așa de convinși că problemele de sănătate au stat la baza renunțării lui Silviu Dumitrescu, de vreme ce până acum a antrenat bine mersi la diverse echipe, iar la Conpet Ploiești chiar a avut continuitate.

„Silviu Dumitrescu este un om blând, cu o calitate morală extraordinară și am fi vrut să continue ca antrenor la Chindia, doar că sănătatea este mai importantă decât orice pe lumea asta. Și pe noi ne-a luat oarecum pe nepregătite această decizie a dumnealui, așa că voi prelua eu anumite responsabilități până vom numi un nou antrenor. Personal, sunt mulțumit de locul din campionat, nu și de cum a arătat echipa în tur”, a continuat „Baciul”, care a lăsat să se înțeleagă un alt aspect interesant, că nici Costel Pană nu ar cam fi agreat pentru a reveni la echipă.

„Vreau ca pe viitor să alegem un antrenor care să nu mai aibă probleme de sănătate și nici nemulțumiri legate de contract. Nu știu dacă numirea lui Costel Pană ar fi soluția ideală, de fapt nici nu am avut timp să mă gândesc la vreo soluție. Cert este că nu mă voi consulta cu Silviu Dumitrescu atunci când voi alege noul antrenor”.

Favorit, Bogdan Stelea

Dispariția lui Silviu Dumitrescu din postura de antrenor principal îi poate afecta și pe colaboratorii săi, care este posibil să nu mai facă parte din echipa noului tehnician, vizându- i aici în principal pe Țâcă Zamfir și Adrian Bogoi. „Cum nu i-am impus echipa nici unui antrenor, nu o voi face nici cu cel care va veni. Cu toate acestea, nici unul dintre oamenii care au contract cu noi, nu va fi dat afară și va rămâne la dispoziția clubului”, a mai spus Gică Popescu.

Chiar dacă a părut luat prin surprindere de decizia lui Silviu Dumitrescu de a renunța la echipă, șeful Chindiei probabil că și-a aranjat deja cărțile, favorit să preia postul de antrenor fiind bunul său prieten Bogdan Stelea, asta după ce și-a numit în funcțiile de președinte și vicepreședinte alți doi apropiați, pe Mihai Neguț și Sorin Lungu.

Amicale cu Galatasaray și Kuban Krasnodar

Chiar dacă fără antrenor în acest moment, Chindia își vede liniștită de program, iar Gică Popescu a anunțat un nou cantonament în Antalya, unde echipa va juca meciuri de pregătire cu adversari puternici, precum Galatasaray Istanbul sau Kuban Krasnodar, ultima echipă antrenată de Dan Petrescu.

„În afară celor două formații, aș dori să întâlnim numai echipe din prima ligă, dar și pe Viitorul Constanța, echipa lui Hagi. Vreau să ne măsurăm forțele cu adversari puternici, pentru a vedea unde ne situăm cu adevărat. Până la sfârșitul anului vom mai aduce jucători pe posturile pe care le avem descoperite, în opinia mea în număr de trei și ne vom despărți de cei care nu au convins.

Doi dintre nou veniți sunt din prima ligă, dar nu titulari la echipele lor. Avem un buget maxim pentru salarii și nu putem rupe acest echilibru, așa că ne axăm asupra jucătorilor care intră în plafonul nostru financiar. Vreau să-i asigur atât pe jucătorii care vor pleca, dar și pe cei care vor rămâne, că ne vom achita și de restanțele financiare avute”, a încheiat Gică Popescu.

În ciuda insistențelor noastre, Silviu Dumitrescu a fost aseară imposibil de contactat, însă cu noi amănunte despre această schimbare vom reveni în ziarul de mâine. Vă asigurăm că iarna marilor schimbări abia a început lângă Turnul Chindiei.

Costin Mihai

Ionuț Parghel

Ionel Pitaru

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial