29 martie 2024

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, tur de forţă în Răcari, Ludeşti şi Buciumeni! VEZI DE CE

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a fost prezent la acest sfârşit de săptămână la mai multe evenimente ce marchează viaţa şi tradiţiile comunităţilor locale din Răcari, Ludeşti şi Buciumeni. Localitatea Răcari, veche aşezare de negustori, a împlinit 100 de ani de atestare documentară sub această denumire. Localnicii, dar şi autorităţile locale şi judeţene s-au adunat pe 14 şi 15 august, pe stadionul orăşenesc, pentru a sărbători, dar şi pentru marca Ziua Fecioarei Maria. Programul dedicat Zilelor oraşului Răcari a debutat cu intonarea imnului de stat al României, idee apreciată şi de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa care le-a adresat locuitorilor mesajul de La mulţi ani şi un gând de mai bine pentru viitor. Preşedintele Florin Popescu a punctat în discursul său şi realizările primarului şi ale echipei sale asigurându-i de întreg sprijinul în dezvoltarea oraşului:” Am fost impresionat de faptul că aţi început aceste manifestări cu imnul naţional al României. Felicitări dumneavoastră şi domnului primar. Vreau să aplaudăm acest gest pentru că de foarte multe ori uităm că suntem români. Numai împreună putem să depăşim, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, necazurile şi greutăţile vieţii. Aveţi grijă de localitatea dumneavoastră, aşa cum aţi avut în ultimul timp”. Manifestările dedicate Zilelor oraşului Răcari au inclus o serie de acţiuni culturale, sportive şi de divertisment, sub genericul „Împreună suntem o forţă”, activităţi care s-au dovedit a fi pe placul celor care au venit în număr mare să se bucure de această sărbătoare. Un moment important al evenimentului a fost şi expoziţia de fotografii de epocă, idee care a reînviat istoria acestor locuri. Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu şi-a exprimat speranţa ca tradiţia zilelor oraşului să continue, accentuând semnificaţia acestor momente. Programul dedicat Zilelor oraşului Răcari a inclus şi o festivitate emoţionantă, fiind premiate mai multe cupluri care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie. Şi locuitorii comunei Ludeşti au avut motiv dublu de sărbătoare: Ziua localităţii şi inaugurarea sediului primăriei. Clădirea, spaţioasă, modernă şi funcţională a fost inaugurată duminică, 14 august, în prezenţa unor importante oficialităţi judeţene şi locale, precum şi a unui număr însemnat de locuitori. Preşedintele CJD, Florin Popescu, s-a adresat cetăţenilor din Ludeşti, felicitându-i pentru realizările lor alături de administraţia locală, condusă de primarul Laurenţiu Dincă. După slujba oficiată cu acest prilej de un sobor de preoţi şi după sfinţirea noului sediu, oaspeţii au vizitat primăria. Ziua a fost continuată cu un spectacol de muzică uşoară şi populară, acesta întregind o adevărată sărbătoare de care s-a bucurat întreaga comunitate. Locuitorii din Buciumeni, Bucşani, Tătărani, Hulubeşti, Potlogi şi Corneşti au petrecut şi ei în week-end, cu muzică aleasă, alături de dâmboviţeni veniţi din toate colţurile judeţului.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial