3 mai 2024

Polițiștii din Dâmbovița, sancțiuni DE NECREZUT!

politie-scandal-barSancţiuni contravenţionale în valoare de peste 97 900 de lei, aplicate de poliţiştii dâmboviţeni, pe parcursul weekendului

 

Peste 150 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat activităţi pentru depistarea şi sancţionarea celor care nu respectă prevederile legale.

 

În cadrul acţiunilor, au fost verificate 15 unităţi comerciale şi 27 de obiective asigurate cu pază şi au fost efectuate 13 filtre.

 

Astfel, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni în flagrant delict, din care 8 au fost la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

 

De asemenea, au aplicat 658 de amenzi, în valoare totală de 97 980 de lei.

 

Din numărul total al sancţiunilor contravenţionale aplicate, 58 au fost pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice şi 568 pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră.

 

383 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru exces de viteză, iar 6 pentru consum de alcool.

 

Totodată, poliţiştii au reţinut 25 permise de conducere şi retras 7 certificate de înmatriculare.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial