COMUNICAT DE PRESĂ PLANUL ”FOC DE ARTIFICII„
Măsurile adoptate de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în perioada Sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Român, începând cu data de 21 noiembrie a.c., au demarat activitățile specifice acţiunii naţionale „FOC DE ARTIFICII”.
Principalul obiectiv al acțiunii constă în creșterea siguranţei cetăţeanului prin derularea unor activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale referitoare la deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Acțiunea se desfășoară în perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, iar obiectivele urmărite sunt:
-Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri); -Prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice; -Optimizarea cooperării interinstituţionale (poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale) şi a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii; -Cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise; -Conștientizarea pe de o parte a cetățenilor, precum și pe de altă parte a reprezentanților societăților comerciale autorizate privind riscurile utilizării necorespunzătoare respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun.
De asemenea, în perioada 24 octombrie – 10 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat activități în cadrul acţiunii naţionale „IMPORTATORII DE ARTIFICII 2022”., obiectivul fiind de a preveni, identifica şi combate evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor incidente operațiunilor cu articole pirotehnice.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la cele patru societăți comerciale autorizate din județul Dâmbovița, două dintre acestea fiind autorizate pentru efectuarea de operațiuni, respectiv comercializarea de articole pirotehnice din categoria F1, și celelalte două pentru organizarea de jocuri cu articole pirotehnice. Precizăm că, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, au fost efectuate 55 de acțiuni și controale, fiind înregistrate 36 de dosare penale, în care sunt cercetate 39 de persoane.
În urma acestor activități, au fost constatate 59 de infracțiuni și aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.000 de lei. Totodată, este de menționat și faptul că, în urma activităților desfășurate, polițiștii au indisponibilizat peste o tonă de articole pirotehnice, respectiv 1.039 de kg.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au cooperat cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă și Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:
-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate! -La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română! -Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
De asemenea, vă readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic: Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii: a) între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze; d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre; f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane; g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%. Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.