26 aprilie 2024
Peste 160 de poliţişti vor asigura liniştea şi ordinea publică în minivacanţa de 1 decembrie

Peste 160 de poliţişti vor asigura liniştea şi ordinea publică în minivacanţa de 1 decembrie

COMUNICAT DE PRESĂ MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Măsurile adoptate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pentru o minivacanță în siguranță În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, cu prilejul minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi prezenți la datorie și vor desfășura activități specifice pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor și descurajarea săvârșirii unor infracțiuni.

Polițiștii vor acționa în sistem integrat, alături de jandarmi și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, fiind prezenți în zonele unde se pot forma aglomerări de persoane, respectiv centre comerciale, piețe, restaurante, terase sau mijloace de transport în comun.

De asemenea, efectivele din teren vor acționa și pentru a se asigura că persoanele care participă la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor fi în siguranță.

În cele cinci zile, în medie, zilnic, peste 160 de polițiști vor fi prezenți la datorie. La acțiuni vor participa polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și de la arme, explozivi și substanțe periculoase. În misiunile acestora, polițiștii vor fi sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița. Pe lângă activitățile specifice pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiștii vor acționa și pentru prevenirea accidentelor de circulație, fluidizarea traficului rutier, precum și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte indicațiile polițiștilor din trafic, normele legale în vigoare și să manifeste un comportament responsabil pentru a nu fi implicați în evenimente negative. Totodată, în situația în care sunteți martor sau victimă a unei infracțiuni, solicitați sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliție sau apelați la numărul pentru apeluri de urgență – 112!.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial