Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto:
ALEGE VIAŢA ! RESPECTĂ REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ!
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi ai formaţiunilor de profil au acţionat pe linia depistării şi sancţionării abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 6 infracţiuni şi au aplicat 253 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 66.780 de lei.
Dintre acestea, 113 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
În cazul a doi conducători auto, poliţiştii au dispus şi măsura reţinerii permisului de conducere pentru 90 de zile după ce au fost surprinşi în timp ce rulau cu o viteză de peste 50 de km/h faţă de limita legală.
De asemenea, au fost reţinute alte 9 permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare.
Stimaţi participanţi la trafic,
Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în stradă, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, acţionând pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive.
Aşadar, ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE!