27 aprilie 2024

Polițiștii dâmbovițeni au avut parte de ACȚIUNE, în weekend!

politie-scandal-barÎn perioada 19-21 septembrie a.c., 298 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

 

Din numărul total al poliţiştilor, 242 au fost de ordine publică şi poliţie rutieră şi 35 specializaţi în investigaţii criminale şi investigarea fraudelor.

 

Pe parcursul celor trei zile, poliţiştii au constatat 21 de infracţiuni, din care 13 în flagrant delict.

 

Dintre acestea, 16 au fost la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 6 judiciare şi economico-financiare.

 

3 dintre persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

De asemenea, au fost aplicate 631 de contravenţii a căror valoare se ridică la peste 101 000 de lei.

 

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie (441) şi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice (162).

 

 

 

 

 

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 13 permise de conducere şi retras 7 certificate de înmatriculare.

 

S-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a unor bunuri pentru care nu s-au putut pezenta documente justificative de provenienţă, a căror valoare se ridică la peste 1 000 de lei.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial