13 mai 2024
Polițiștii au făcut prăpăd printre comercianții din micro 6, în Târgoviște. Un magazin a fost închis și s-au dat 15 amenzi

Polițiștii au făcut prăpăd printre comercianții din micro 6, în Târgoviște. Un magazin a fost închis și s-au dat 15 amenzi

Polițiștii au făcut prăpăd printre comercianții din micro 6, în Târgoviște. Un magazin a fost închis pentru 30 de zile și s-au dat 15 amenzi, din cauza neregulilor constatate.

La data de 3 august a.c., în intervalul orar 14:00-18:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, precum și verificarea legalității comercializării fructelor și legumelor.

Verificările s-au desfășurat în zona bulevardului Unirii, din municipiul Târgoviște, fiind controlați 5 agenți economici. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.950 de lei. Patru dintre sancțiunile aplicate au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și trei pentru încălcarea normelor stabilite prin H.G. nr. 64/2002.

Totodată, pentru încălcarea în mod repetat a prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, polițiștii au dispus suspendarea activității unui agent economic pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează IPJ Dâmbovița.

Anchetatorii spun că magazin ul a fost închis după ce patronul acestuia mai fusese amendat în trecut și nu remediase deficiențele găsite.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial