TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

Poliția Locală Târgoviște – Amenzile pot fi achitate în 15 zile de la primirea procesului verbal

pollocComunicat de presă

Poliția Locală Târgoviște vă informează că, începând cu data de 24.08.2018, conform prevederilor Legii nr. 203/2018, amenzile contravenționale vor putea fi achitate la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ într-un termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal.  Până astăzi, termenul era de doar 48 de ore și numai pentru acele acte normative care prevedeau în mod explicit acest lucru.

Astfel, prin noua reglementare, „contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”.

De altfel, termenul de 15 zile se va aplica și „în acele situații în care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevedea expres această posibilitate”.

 

 

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.