„Şi eu sunt nemulţumit de municipiul Moreni, unde există primar şi viceprimar PSD, iar scorul a fost cu 5 procente, privind prezenţa la vot, mai mic decât la Pucioasa, unde scorul a fost foarte, foarte aproape de 50%.
În ceea ce priveşte Pietrari, prezenţa la vot a fost de peste 55%. Într-adevăr s-ar fi putut mai mult, dar nu numai în aceste două localităţi, ci în foarte multe alte localităţi ale judeţului (…)
Nu aş putea spune că PNL şi-a făcut treaba exemplar, nu am spus asta, dar atât în campania ce a precedat ziua referendumului, cât şi în ziua în care a avut loc referendumul, PNL s-a mobilizat. Nu peste tot însă aşa cum mi-aş fi dorit.
Chiar şi eu am unele nemulţumiri faţă de unele localităţi, dar asta nu înseamnă că a fost ceva premeditat. La sfârşitul acestei luni o să facem o analiză pentru fiecare localitate.
O să fie analizate toate localităţile, se vor lua măsuri în fiecare localitate, dar depinde de natura măsurilor pe care forurile decizionale ale partidului le vor găsi de cuviinţă, ceea ce este mai bine de făcut pentru fiecare localitate, în perspectiva alegerilor parlamentare care nu sunt deloc îndepărtate şi, sper, a alegerilor prezidenţiale anticipate”, spune Gabriel Grozavu, liderul PNL Dâmboviţa.