TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Peste 300 de preoți și credincioși au donat sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia. În plus, familiile afectate sunt sprijinite și cu bani

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI SPRIJINĂ COMUNITATEA DIN CREVEDIA:

PREOȚII AU DONAT SÂNGE ȘI ALIMENTE, FAMILIILE CELOR DECEDAȚI AU PRIMIT CÂTE 5.000 LEI,

10.000 DE STICLE DE APĂ VOR FI OFERITE ȘI CEI CARE ȘI-AU PIERDUT CASELE VOR PRIMI SPRIJIN FINANCIAR

Joi, 31 august 2023, la cererea Centrului de transfuzii Dâmbovița, s-a încheiat, în Arhiepiscopia Târgoviștei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, campania de donare de sânge pentru victimele tragediei de la Crevedia.

În cadrul întregii campanii au participat 302 preoți împreună cu credincioșii lor, fiind donați 102 litri de sânge. În cazul în care va mai fi nevoie, campania de donare de sânge va fi redeschisă.

De asemenea, Eparhia noastră a oferit câte 5.000 lei familiilor persoanelor decedate și se va ocupa de tot ceea ce ține de înmormântarea acestora.

Săptămâna viitoare vor fi oferite locuitorilor din Crevedia care vor avea nevoie 10.000 de sticle de apă, iar în urma evaluărilor ce au fost făcute, Eparhia noastră se va implica și în reconstrucția și reparația caselor afectate de explozii.

Reamintim că Arhiepiscopia Târgoviștei oferă consiliere duhovnicească membrilor familiilor celor decedați, precum alimente și diferite obiecte de curățenie locuitorilor care și-au pierdut casele.

Precizăm că Părintele Mitropolit Nifon a trimis un mesaj de consolare, de încredere și de speranță chiar în ziua producerii tragediei de la Crevedia și coordonează întreaga acțiune de ajutorarea a celor aflați în suferințe și în nevoi.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.