TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment IPJ Ultima Ora

Percheziţii după furtul unei genţi în care se aflau 50 de mii de lei

Cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat

La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, la un bărbat de 48 de ani.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la audieri.

În urma probatoriului administrat, ieri, 8 februarie a.c., față de bănuit a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca astăzi, 9 februarie, să fie prezentat instanței pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Investigațiile au fost demarate după ce, la data de 9 octombrie a.c., un bărbat de 46 de ani, din Românești, a sesizat telefonic faptul că, în cursul nopții de 8 spre 9 octombrie a.c., i-ar fi fost sustrași bani dintr-un autoturism.

Din cercetări a rezultat că persoane necunoscute, având fețele acoperite și utilizând un autoturism care nu ar fi avut montate plăcuțele cu număr de înmatriculare, ar fi spart luneta unui autoturism, iar din portbagajul acestuia ar fi sustras o geantă în care se aflau 50.000 de lei.

Ulterior, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat principalul bănuit de comiterea faptei, respectiv bărbatul de 48 de ani, din București.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru infracțiunea de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

sursa: IPJ Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.