LA PAROHIA ”SF. VOIEVOD NEAGOE BASARAB” DIN TÂRGOVIȘTE AVUT LOC O MANIFESTARE DEDICATĂ MAMEI
Pentru a marca Ziua Internațională a Femeii, în biserica Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Târgoviște, a avut loc, duminică, 3 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sub coordonarea Pr. Paroh Dragoș Bădescu, o activitate poetico-muzicală.
Aceasta a fost desfășurată de tineri din cadrul Comitetului parohial care au promovat, prin cântec și poezie, vocația creștină și familială a femeii.
Reamintim că tinerii de la Parohia ”Sf. Voievod Neagoe Basarab” din Târgoviște derulează, de-a lungul anului, numeroase proiecte și programe artistice, social-filantropice, culturale și misionare, care sprijină activitatea pastorală din cadrul comunității parohiale din Cartierul Tineretului, cel mai nou al Municipiului Târgoviște.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI