mar. oct. 8th, 2024

Reprezentanţii Consiliului Județean Dâmbovița au organizat, vineri, o dezbatere publică a “Masterplanului – Strategie de dezvoltare spațială privind amenajarea stațiunii turistice de interes național Peștera-Padina”.

La discuţii au luat parte şi parlamentarii USR PLUS Dâmboviţa, deputatul Daniel Blaga şi senatorul Dragoş Popescu.

“Ne bucurăm pentru orice pas făcut în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului în judeţul Dâmboviţa şi ne implicăm cu tot ceea ce putem pentru binele tuturor dâmboviţenilor. Avem un potenţial extraordinar, iar turiştii care vin la noi au cu ce să îşi bucure privirea şi sufletul. Priveliştile de basm din zona de munte atrag ca un magnet turiştii, iar asta nu poate decât să ne facă să ne mândrim cu ceea ce ne-a binecuvântat Dumnezeu. Este foarte important însă ca toţi paşii pentru realizarea staţiunii de interes naţional Padina – Peştera să se facă respectând clar legea. Să avem grijă de ariile protejate, să se construiască de aşa natură încât să nu afectăm zona, iar obiectivele să aibă toate avizele, corect şi transparent. Cert este că vom monitoriza atent acest proiect”, ne-a declarat deputatul Daniel Blaga.

“Parcul Natural Bucegi, înființat în anul 1974, reprezintă cu siguranță o atracție turistică deosebită și cu mare potențial de dezvoltare, dar și arie protejată declarată cu 20 de ani în urmă. Proiectul prezentat de către conducerea CJD este îndrăzneț. A fost demarată elaborarea documentației de urbanism urmând ca Planul Urbanistic Zonal să fie finalizat la sfârșitul acestui an. Proiectul prezentat astăzi prevede 3 pârtii de schi, transport public – autogară, parcări, 6000 de locuri de cazare ( hoteluri de 3, 4 și 5 stele) și multe alte facilități urbane. Au fost menționate criterii de transparență și legalitate, dar și de estetică sau materiale folosite în realizarea construcțiilor, precum și păstrarea unui procent considerabil de spațiu verde sau natural nealterat. Un aspect important este cel referitor la faptul că multe terenuri din zonă sunt private și procesul de expropriere poate fi unul dificil și de lungă durată. Ca parlamentar de Dâmbovița nu pot decât să salut o asemenea inițiativă ambițioasă și voi urmări cu interes etapele de lucru și de implementare cu speranța că ne vom putea bucura cu toții de facilitățile anunțate care în acest moment sunt doar pe hârtie. Voi susține mereu orice proiect care să contribuie la dezvoltarea județului și în calitate de parlamentar voi face tot ce depinde de mine pentru îmbunătățirea calității vieții sau prosperitatea economică viitoare”, a precizat senatorul USR PLUS Dâmboviţa, Dragoş Popescu.