26 aprilie 2024
Paradă medievală SPECTACULOASĂ, vineri seara, la Târgovişte!

Paradă medievală SPECTACULOASĂ, vineri seara, la Târgovişte!

parada-1Târgovişte de basm, la finele săptămânii! Primăria Târgovişte te invită la Festivalul Medieval Dracula, ce va începe vineri seara, de la ora 21.

În deschiderea festivalului îţi va încânta privirea o spectaculoasă paradă medievală.

Îi vei putea admira în toată splendoarea pe Vlad Ţepeş, alături de cavalerii şi de oastea sa, dar şi de domniţe şi menestreli ai Curţii Domneşti de la Târgovişte.

Nici oastea otomană nu va lipsi din paradă. “Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah şi spahii” vor umbla pe străzile municipiului, în costume care-ţi vor fura privirea.

Organizatorii ne-au mărturisit că în jur de 150 de persoane vor face parte din parada medievală.

 Desfăşurarea de forţe va avea loc în faţa Gării Târgovişte, iar de aici parade va putea fi văzută pe B-dul Carol, Mircea cel Batran, Calea Domneasca, până la Curtea Domnească.

De la ora 22.00 ai invitaţiespecială la concertul extraordinar al Corului Madrigal.

Festivalul Medival Dracula se desfăşoară în perioada 13-16 iunie, la Curtea Domnească şi în Parcul Chindia.

Evenimentul este organizat de Primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial