12 mai 2024

Panificația dâmbovițeană, în vizorul polițiștilor de la Investigarea fraudelor!

www.mariusbuga.ro_images_grauPeste 6 tone de cereale şi 2400 de pâini confiscate de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor

 

În cursul lunii octombrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor,cu sprijinul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi, au continuat să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

 

În cadrul celor 42 de controale, au fost verificate 4 depozite cerealiere şi circa 30 de agenţi economici şi mijloace de transport.

 

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la aproximativ 12000 de lei.

 

Din totalul amenzilor, 12 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

 

Ca şi măsură complementară, poliţiştii au dispus confiscarea a 6400 de kilograme cereale şi 2430 de pâini pentru care nu existau documente justificative de provenienţă.

 

Totodată, administratorul unei societăţi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial