3 mai 2024
“ORA EXACTĂ PENTRU SIGURANȚĂ”, și la Târgoviște

“ORA EXACTĂ PENTRU SIGURANȚĂ”, și la Târgoviște

ora-e“ORA EXACTĂ PENTRU SIGURANȚĂ”, și la Târgoviște

Pe lângă activitățile curente de supraveghere și control al traficului,  polițiștii de la rutieră au desfășurat pe raza municipiului Târgoviște acțiuni de informare în cadrul campaniei “ORA EXACTĂ PENTRU SIGURANȚĂ”.

“ORA EXACTĂ PENTRU SIGURANȚĂ” este o campanie preventivă,  derulată la nivel național de către Direcția Rutieră din cadrul I.G.P.R, în parteneriat cu agenția de publicitate B.V McCann-Erickson S.R.L, prin intermediul căreia se urmărește conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța siguranței rutiere.

Tema campaniei a pornit de la recomandările unor specialiști în domeniu (piloți, instructori auto, constructori de autovehicule) care subliniază importanța poziției mâinilor pe volan „la ora 9 și la ora 3”, pentru un mai bun control al vehiculului, o viteză de reacție mai rapidă a mâinilor și o șansă mai mică de rănire în cazul declanșării airbag-ului.

Mesajul promovat este că „prioritatea numărul 1 pe care un șofer trebuie să o aibă atunci când se află în trafic, este siguranța lui, a pasagerilor din mașină și a celorlalți participanți la trafic”.

Polițiștii le-au distribuit conducătorilor auto pliante și le-au recomandat adoptarea unui comportament responsabil în trafic și respectarea cu strictețe a regulilor de circulație.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial