2 mai 2024

ȘTIRI CA LA 5! Morți, hoți și păgubiți!

Polițiștii au confiscat țigarete care erau comercializate ilegal În ziua de 26 iulie 2010, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Moreni au organizat și executat o acțiune pe linie economico-financiară. Cu această ocazie, a fost depistat și identificat R. Constantin, de 65 de ani, din localitatea Dărmănesti, care comercializa, la domiciliu, atât țigarete fără timbre fiscale,cât și cu timbre fiscale care nu corespundeau țării de proveniență ale țigaretelor comercializate. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 296 de pachete cu țigări, urmând a fi înaintate Gărzii Financiare Dâmbovița în vederea luării măsurilor legale. Tineri cercetați pentru furt calificat În ziua de 26 iulie 2010 în jurul orei 18. 40, poliția a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de C. Georgel, din comuna Dragodana, că persoane necunoscute i-au sustras trifoiul care se afla pe raza aceleiași localități La fața locului s-a deplasat de urgență lucrători din cadrul Poliției Orașului Găești și Postului de Poliție Dragodana, care, in urma investigațiilor desfășurate și a activităților de cercetare au constatat că trifoiul a fost încărcat într-un atelaj și transportat în direcția orașului Găești, de trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, toți din orașul Găești. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând a se propune soluție legală parchetului. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. Furt dintr-o societate comercială În ziua de 26 iulie 2010, în jurul orei 08.30, prin apelul unic de urgență 112, F. Ionel, de 31 de ani și V. Aurică de 51 ani, ambii din com. Cornățelu, paznici la o societate comercială, au sesizat că în data de 26 iulie 2010, între orele 02.00-30.00, persoane necunoscute au sustras dintr-o magazie a societății mai multe unelte de lucru. La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști care, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei doi paznici în timp ce se aflau într-o anexă, ce aparținea societății comerciale la care erau angajați, persoane necunoscute au aruncat cu un obiect în acea anexă, moment în care s-au speriat și au fugit pe câmpul din apropiere, fără a sesiza imediat poliția. Întrucât la societatea comercială nu mai era asigurată paza, persoane necunoscute au pătruns în incinta acesteia prin împingerea ușii de acces care era asigurată cu trei holșuruburi, de unde au sustrase mai multe unelte de lucru în valoare de aproximativ 6.500 de lei. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului. s-a întocmit dosar penal, urmând a fi înaintat Parchetului de de pe lângă Judecătoria Răcari, cu propunere legală. Accident rutier grav În ziua de 26 iulie 2010, în jurul orei 17.00, pe strada Șoseaua Găești, in Municipiului Târgoviște, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Astfel, F. Lazăr, de 53 de ani, din comuna Băleni, în timp ce ieșea din parcarea unei societăți comerciale, cu un autovehicul ce tracta o semiremorcă, P. Stelian, de 54 de ani, din localitatea Ulmi, aflându-se in calitate de pieton, în zonă, a trecut prin fața autovehiculului fără să se asigure, moment în care a fost accidentat grav, ulterior decedând. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial