O şoferiţă începătoare a fost rănită, azi-noapte, după ce a intrat cu maşina în gardul unei gospodării.
Accidentul s-a produs pe raza localităţii Cândeşti Vale.
Tânăra, de 18 ani, a suferit mai multe leziuni şi a fost transportată cu ambulanţa la spital.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.
“În cursul nopții de 20 spre 21 februarie a.c., în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Cândești-Vale.
Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că o tânără, de 18 ani, din comuna Cândești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 702B, în localitatea Cândești-Vale, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în gardul unui imobil.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.