O relaţie pasională s-a transformat într-un coşmar pentru o femeie, de 53 de ani, din Alunişu. Aceasta susţine că trăieşte în teroare, de peste două luni, din cauza unui bărbat, cu zece ani mai mic, cu care a avut o aventură amoroasă.
Femeia a decis să pună capăt relaţiei, dar indiviul nu îi dă pace, deşi a obţinut şi un ordin de protecţie împotriva lui.
Femeia, văduva de câţiva ani, recunoaşte că s-a iubit cu bărbatul din sat, dar susţine că a fost doar o aventură după o seară în care ar fi consumat amândoi mai multe pahare cu alcool. Dar individul nu-i mai da pace şi ar fi devenit violent.
Mihaela Moțea, reclamantă: „Tot nu poate să stea, ori mă omoară, ori murim amândoi odată. Mi-a dat cu piciorul în uşă.”
Vecină: „A vizitat-o în fiecare noapte la geam, a zăpăcit-o. A avut şase coaste rupte, vai de capul ei. Dacă l-a ţinut la ea, de frică”.
Cel reclamat susţine că femeia l-ar iubi şi ea, dar din cauza diferenţei de vârstă dintre ei, nu ar recunoaşte în faţa celorlalţi.
Iubitul reclamat: „Sunt cu concubina mai de mult timp, vreau să ne împăcăm. Ţin la ea, o iubesc.”
Pe de altă parte, rudele bărbatului nu sunt de acord cu această relaţie.
Liliana Tinca, mama bărbatului: „Fiu meu e un prost! Toată lumea îi spune, am avut belele, certuri mereu din cauza femeii ăsteia. Spune că o iubeşte. Mămică, păi, ce ai văzut tu mă la aia, că e bătrână. Nu e vorba că e bătrână, dar e beţivă”.
După ultima sa isprava, bărbatul este cercetat penal pentru violare de domiciliu, dar şi pentru nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu emis împotrivă să. Riscă ani grei de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Deocamdată, bărbatul, care se află sub control judiciar, este cercetat în stare de libertate.
Sursa: Pro TV