O femeie, din județul Timiș, bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, reținută de polițiștii specializați în investigații criminale
La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore o femeie, de 25 de ani, din județul Timiș, bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de articolul 244 din Codul Penal.
Această urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea de măsuri preventive.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada iunie-octombrie 2021, prin intermediul unor mijloace de comunicare la distanță, prin folosirea unor nume mincinoase și prin prezentarea unor împrejurări neconforme cu realitatea, femeia ar fi determinat un bărbat să-i remită în mod injust 42.000 de lei, cu promisiunea falsă că banii îi vor fi restituiți.
Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul femeii, de unde au indisponibilizat un telefon mobil și mai multe documente bancare.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitei.