28 septembrie 2022
O ambulanţă SMURD şi o autospecială de la pompieri, în sprijinul enoriaşilor dâmboviţeni

O ambulanţă SMURD şi o autospecială de la pompieri, în sprijinul enoriaşilor dâmboviţeni

În perioada 10 – 11 august 2012, la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte vor avea loc ceremoniile religioase legate de sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, eveniment la care se anunţă participarea unui număr foarte mare de credincioşi.

Având în vedere siguranţa participanţilor, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa va deplasa în zona Catedralei Mitropolitane o autospecială de intervenţie şi ambulanţa SMURD de la Detaşamentul Târgovişte.

Cadre ale Inspecţiei de Prevenire efectuează, în această perioadă, verificări privind asigurarea măsurilor preventive ce se impun la desfăşurarea unui astfel de eveniment cu public numeros.

Pentru ca această sărbătoare religioasă să se desfăşoare în linişte şi siguranţă, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U.„Basarab I” Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor reguli:

 parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la eveniment se face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;  aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;  pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial