20 aprilie 2024
Nucetul a devenit neîncăpător! O mare de credincioşi, la Izvorul Tămăduirii!

Nucetul a devenit neîncăpător! O mare de credincioşi, la Izvorul Tămăduirii!

nucHRAMUL MÂNĂSTIRII NUCET, DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI
 
Vineri, 25 aprilie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Mânăstirea Nucet, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, hramul mânăstirii.
La acest eveniment au participat câteva mii de credincioși, veniți din județul Dâmbovița și din județele limitrofe.
De asemenea, au participat ׃ domnul Victor PONTA, Primul Ministru al Guvernului României, domnul Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale, doamna Rovana PLUMB, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamna Maria GRAPPINI, Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, domnul Constantin NIȚĂ, Ministrul Economiei, alți membri ai Cabinetului, domnul Adrian ȚUȚUIANU, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Victor SANDA, Prefectul Județului, deputați și senatori din Parlamentul României, alte persoane ale vieții noastre publice.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat sensul duhovnicesc al sărbătorii Izvorul Tămăduirii, ca expresie a mijlocirii Maicii Domnului în istoria mântuirii, ce arată rolul pe care Sfânta Fecioară Maria îl are în viața de credință a creștinilor, tămăduirea firii umane fiind unul din roadele sacramentale și misionare ale acestei sărbători.
De asemenea, Înaltul Ierarh a vorbit și despre pacea, înțelegerea, solidaritatea și armonia care trebuie să caracterizeze existența creștină în lumina Învierii Domnului Iisus Hristos din morți, ca mijloc de propovăduire și mărturie a milostivirii dumnezeiești.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu toți cei prezenți, a mers la Fântâna de leac, tradițional loc de pelerinaj, inclusiv în timpul anului, unde a fost săvârșită slujba Agheasmei celei mici, după care cei care au participat au luat apă sfințită.
Precizăm că Mânăstirea Nucet, veche vatră de spiritualitate românească și ortodoxă, este ctitoria  lui  Gherghina Pârcalab și a soției sale Neaga, datând din secolul al XV˗lea, pe locul unui așezământ mai vechi, din secolul al XIV˗lea.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial