Dum. dec. 22nd, 2024

alexandru-oprea„S-a întrunit Consiliul de Administrație și conform prevederilor Actului Constitutiv a solicitat și a dat o decizie prin care a încetat mandatele directorilor cu mandat și a numit un nou director general, pe mine, Alexandru Oprea.

Am fost la o primă ședință la Compania de Apă pentru a mă pune la curent cu ce este acolo, dar eu practic o să încep după data de 7 decembrie, până atunci încă mai activez la Consiliul Județean.

Situația este tragică, în sensul că la ora actuală, Compania de Apă nu are niciun leu lichidități ca să poată să implementeze proiectele europene. Sunt necesare nu mai puțin de 50 miliarde pentru plata TVA-ului la cererea de rambursare, că pentru cererile de plată astăzi era ultima zi, dar și acolo trebuia virate niște contribuții, iar pentru proiectele pe economii nu există niciun leu disponibilitate financiară.

Am cerut să se facă o analiză cu consultantul, cu instituția inginerului, voi mai analiza pentru a vedea care este decizia ce trebuie luată.

Eu sper ca la Curtea de Apel Ploiești să se dea o soluție favorabilă și să suspende corecția de 204 miliarde lei vechi aplicată, pentru că, dacă nu se suspendă această corecție, Compania intră în insolvență, fiindcă nu are resurse și nu poate suporta o astfel de sumă, iar asta înseamnă blocarea proiectelor europene și a altor proiecte viitoare.

Au fost demiși managerul Mircea Constantin, doamna Eugenia Poenaru, directorul economic, domnul Ninel Cimpoacă, directorul ethnic și domnul Ion Ponorică, directorul comercial.

Este o perioadă extrem de dificilă… Este foarte posibil să fie afectați și abonații, dar trebuie văzut ce este de făcut, având în vedere că este singurul furnizor, va trebui luate niște măsuri, dar dacă se ajunge în situația în care să nu poți să-ți plătești furnizorii, în condițiile legii, se poate cere insolvența, dacă e o plată mai mare de 10.000 de euro, în momentul în care nu vei plăti curentul sau vreun furnizor, este posibil să se ceară insolvența, iar asta înseamnă blocarea conturilor și așa mai departe…

Lucrurile sunt extrem de complicate și extrem de dificile. Eu probabil voi fi director pentru maximum 90 de zile, dar după ce am văzut astăzi îmi doresc ca această perioadă să fie cât mai scurtă”, a declarat noul director general interimar al Companiei de Apă, Alexandru Oprea.