28 aprilie 2024
Noi detalii în cazul bărbatului care a cerut ajutor după ce ar fi fost luat cu forţa: “Urma să fie dus la o stână în Dâmboviţa”

Noi detalii în cazul bărbatului care a cerut ajutor după ce ar fi fost luat cu forţa: “Urma să fie dus la o stână în Dâmboviţa”

Apar noi detalii în cazul bărbatului care a cerut ajutor pe un număr format la întâmplare, după ce ar fi fost luat cu forţa.

“Urma să fie dus la o stână în Dâmboviţa”, scrie Gazeta de Sud.

Publicaţia menţionează că Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj și președintele Salvamont România, este cel care l-a salvat pe bărbatul care a reclamat că a fost răpit.

Vă reamintim, şeful salvatorilor montani a făcut o postare uluitoare pe facebook după ce a primit întâmplător un mesaj pe telefon din partea unei persoane care spunea că a fost luată cu forța într-o mașină cu numere de Dâmboviţa, pentru a fi dusă la o stână, să îngrijească animale.

Sabin Cornoiu a cerut detalii prin sms și a alertat autoritățile. Legătura cu bărbatul răpit s-a întrerupt brusc. Acesta reușise însă să furnizeze date importante.

A fost luat cu forța din Mehedinți și urma să fie dus la o stână în Dâmbovița, precizează GDS.

Din fericire, mașina în care bărbatul fusese urcat cu forța a fost depistată în Craiova, iar polițiștii au preluat cazul şi continuă cercetările.

Iată postarea şefului Salvamont:

“Întâmplare, coincidență sau destin?

Miercuri 3 ianuarie 2024, ora 20:11, un salvamontist, în afara orelor de program, pe telefonul personal, primește pe Watsapp un mesaj de la număr pe care nu îl avea în agenda telefonică.

”Bună seara, nu pot sa vorbesc la telefon, vă rog să mă ajutați!”

”Buna seara, cine sunteți și ce problemă aveți ?”

”Sunt într-un gip cu numere de Dâmbovița și mă duc cu forța la animale și nu pot sa sun eu la 112 sa explic situația mă doare și operația că am fost operat de peritonita”

Șirul mesajelor a continuat, salvamontistul a cerut și a primit relații privind numele, vârsta, localitatea de domiciliu, din ce localitatea fost luat cu mașina, unde vor să îl ducă, dar faptul că afirma că nu are rude sau prieteni la care să ceară sprijinul și, mai ales, că spunea că, a format numărul la întâmplare !!! iar întreruperea totală a convorbirii, după întrebarea ”care este culoarea și numărul mașinii”, lăsa o mare umbră de incertitudine și că totul putea fi o glumă.

Căutând pe internet, a descoperit cele doua localități, cea de domiciliu și cea din care spunea că a fost urcat în mașină, ambele într-un județ din partea de S-V a țării, iar destinația fiind un oraș din zona de Sud Muntenia și a decis că este mai bine să trateze cazul în cel mai serios mod anunțând situația prin Sistemul Național de Urgență 112.

Au urmat discuțiile necesare cu operatoarea de la serviciul 112, apoi cu cei de la poliția din județul de unde a plecat și cu cea din județul unde trebuia să ajungă, fiecare dintre cei care ascultau povestea situând-o la limita dintre o posibilă stare de urgență sau o glumă.

Cert este că fiecare dintre cei implicați si-au făcut datoria și, la ora 21:16, un nou mesaj primit de salvamontist, de această dată de la Poliție, anunța că ”mașina a fost oprită într-un oraș de pe traseu și că acum, totul este bine”

Nu am folosit în text numele județelor sau localităților întrucât nu știm care sunt procedurile ulterioare ale Poliției în astfel de situații și nu dorim să le afectăm în vreun fel.

Întâmplare, coincidență sau destin … asta decideți fiecare dintre dumneavoastră!”, spun cei de la Salvamont România.

„In seara zilei de 03 ianuarie a.c., Inspectoratul de Poliției Județean Dolj a fost sesizat prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că, un bărbat este ținut cu forța într-un autoturism ce se deplasează pe direcția Filiași către Craiova.

În cel mai scurt timp, efective de polițiști s-au mobilizat, autoturismul în cauză fiind oprit pe DN 6, la intrare în municipiul Craiova. În autoturism au fost legitimați trei bărbați, doi din județul Dâmbovița și unul din județul Mehedinți(apelantul), aceștia fiind conduși la audieri. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.”, precizează IPJ Dolj.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial