30 aprilie 2024
Noi detalii despre TRAGEDIA FEROVIARĂ de la I.L.Caragiale!

Noi detalii despre TRAGEDIA FEROVIARĂ de la I.L.Caragiale!

În data de 05 iulie 2012, în jurul orelor 17:30, un convoi CFR marfă ce se afla staţionat în staţia CFR Olari –Prahova, încărcat cu cărbune, s-a pus în mişcare fără a avea locomotiva pornită, a rulat aproximativ 10 kilometri, iar la intersecţia căii ferate cu DN 72, în afara localităţii I.L.Caragiale, a intrat în coliziune cu un autoturism, în care se aflau 4 persoane.

În urma impactului, autoturismul prins între tampoanele locomotivei a fost târât circa 900 m, iar la kilometrul c.f.r. 32+200, la intersecţia cu tunelul străzii balastierei din localitatea I.L.Caragiale, locomotiva şi primele 3 vagoane au deraiat, căzând de pe şine în râpa viaductului, iar autoturismul prins între tampoanele locomotivei a căzut pe strada Balastierei, sub locomotivă, fiind acoperit de cărbunele căzut din primul vagon.

Din accident a rezultat decesul a două persoane, respectiv F.I, de 57 de ani, din comuna Răzvad, şi F.R., de 27 ani, din municipiul Târgovişte, ambele pasagere în autoturism şi rănirea uşoară a conducătoarei auto, S.G., în vârstă de 37 de ani şi a celui de al treilea pasager, un bărbat de 32 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii continuând cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a comis accidentul.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial