8 mai 2024

ATENȚIE! Cine conduce scuter are nevoie de permis de conducere!

scuteraPoliţia rutieră reaminteşte cetăţenilor faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulaţie, să se deţină permis de conducere categoria AM, iar vârsta minimă să fie de 16 ani împliniţi

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Şelaru au depistat un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un moped pe raza localităţii, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că mopedul condus nu era înregistrat în circulaţie.

Pe numele tânărului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de„conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii”.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de mopede să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi să poarte întotdeauna casca de protecţie.

De asemenea, este recomandat ca pe durata deplasărilor să se concentreze în permanenţă asupra traficului şi să nu utilizeze telefonul mobil.

Este indicat să  adapteze  în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, să semnalizeze orice schimbare a direcţiei de mers şi să se asigure temeinic înainte de a începe manevra în sine.

Totodată, se recomandă să fie previzibili şi să nu facă slalom printre autovehicule, schimbând frecvent banda de circulaţie şi să păstreze  o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculele care circulă în faţa lor.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial