28 aprilie 2024
Fără o majoritate PDL în CLM, e imposibil ca miliardele târgoviştenilor să mai ajungă în puşculiţa CSM!

Fără o majoritate PDL în CLM, e imposibil ca miliardele târgoviştenilor să mai ajungă în puşculiţa CSM!

❚ Claudia Pop, Ancuţa Stoenescu, Gabriela Mărginean şi Florina Paşcalău se pare că au semnat cu echipa campioană ❚ Din vechea gardă se aude că vor mai fi păstrate doar Volha Tămârgeanu şi Andreea Huţanu, chiar dacă sezonul trecut au făcut mai mult tuşa ❚ Florin Nini va fi menţinut în staff-ul tehnic, ca secund al lui Dikeoulakos, în timp ce colaboratorul său, Marius Dobă, va deveni organizatorul de competiţii al echipelor de baschet şi volei ale CSM Târgovişte ❚ Ciprian Iugulescu va fi păstrat ca preşedinte de club şi manager al echipei de baschet, însă aici ar putea interveni surprize, el putând fi schimbat, dacă USL şi PP-DD vor finaliza o alianţă în Consiliul Local Municipal ❚ Dacă pică Iugulescu, se va duce şi Dobă, iar influenţa primarului Boriga asupra clubului ar scădea dramatic ❚ Nu puţini sunt cei care cred că proiectul baschetbalistic nu va putea fi susţinut la nivel de Euroligă fără bani publici, iar fără o majoritate PDL în CLM, e imposibil ca miliardeletârgovi ştenilor să mai ajungă în puşculiţa CSM ❚ Mai sunt şi optimişti, care spun că Boriga ar avea deja banii pentru participarea în Euroligă puşi la păstrare, urmând să ajungă la club sub formă de sponsorizare, din partea unor firme „potente”

Campioană naţională şi câştigătoare a Cupei României, CSM Târgovişte se pregăteşte pentru cea mai mare provocare din istoria clubului, participarea în Euroligă. Conducerea clubului a demarat o campanie spectaculoasă de transferuri, cunoscându-se deja numele a patru jucătoare de talie continentală care au semnat cu CSM şi vorbim aici despre Elina Babkina, Ivanka Matic, Ksenia Tikhonenko şi Olga Vorobyeva.

Li se vor adăuga mai multe românce, banca tehnică urmând să fie condusă de grecul George Dikeoulakos. Pe lângă cei trei colaboratori ai antrenorului care a câştigat sezonul trecut titlul cu Fenerbahce (Sakis Paralakis, George Lithopoulos şi Hristos Poulis), se va afla şi Florin Nini, care va ocupa funcţia de antrenor secund.

Vin și două americance

Din lotul cu care s-a câştigat în acest an cupa şi campionatul, e posibil să mai rămână doar Volha Tămârgeanu şi Andreea Huţanu, chiar dacă sezonul trecut au făcut mai mult tuşa, restul urmând să îşi caute echipe. Chrissy Givens va ajunge la Arad, Dara Kovacevic la Satu Mare, iar Alexandra Uiuiu la Alba Iulia. Aproape sigur, lotul va cuprinde şase jucătoare străine şi şase românce, iar pe lângă cele patru europence amintite mai sus, ne aşteptăm să apară şi două americance din WNBA.

Surpriza vine de la românce, sursele noastre dezvăluindu-ne câteva nume grele care vor juca foarte probabil la Târgovişte, precum Ancuţa Stoenescu (CSU Alba Iulia), Gabriela Mărginean (Arras Pays D’Artois), Claudia Pop (CSM Satu Mare) şi Florina Paşcalău (Cras Taranto), numai că ultimele două sunt accidentate în acest moment. Paşcalău mai este dorită şi la Satu Mare, însă pare mai atrasă de mirajul Euroligii. Surpriza ar putea veni din partea Monikăi Broşovszky, soţia primarului Boriga, cu şanse reduse de a se transfera la Târgovişte, preferând Aradul.

Nini va fi secundul lui Dikeoulakos

Antrenorul cu care s-au câştigat trofeele din campionatul trecut, Florin Nini va fi păstrat în staff-ul tehnic, ca secund al lui Dikeoulakos, în timp ce colaboratorul său, Marius Dobă, va deveni organizatorul de competiţii al echipelor de baschet şi volei ale CSM Târgovişte. Ciprian Iugulescu va fi păstrat ca preşedinte de club şi manager al echipei de baschet, însă aici ar putea interveni surprize, el urmând să fie schimbat de la CSM, dacă USL şi PP-DD vor finaliza o alianţă în Consiliul Local Municipal.

O minoritate PDL în CLM ar provoca destituiri în lanţ la nivelul şefilor de direcţii din cadrul Primăriei, iar Iugulescu nu va scăpa cu siguranţă de ghilotina schimbării. Dacă pică Iugulescu, se va duce şi Dobă, iar influenţa primarului Boriga asupra clubului ar scădea dramatic. Fără bani publici, echipa de baschet poate avea probleme atât la nivelul participării în Euroligă, dar şi în campionatul intern.

Cine va susține bugetul de Euroligă?

Nu puţini sunt cei care cred că proiectul baschetbalistic nu va putea fi susţinut la nivel de Euroligă fără bani publici, iar fără o majoritate PDL în CLM e imposibil ca mi+liardele târgoviştenilor să mai ajungă în puşculiţa CSM iar apoi în buzunarele baschetbalistelor. Dacă îşi va pierde omul de încredere de la club, primarul Boriga va trebui să se orienteze către surse private, iar aici puţini îi dau şanse de reuşită. Mai sunt şi optimişti, care spun că Boriga ar avea deja banii pentru participarea în Euroligă puşi la păstrare, urmând să ajungă la club sub formă de sponsorizare, din partea unor firme „potente”.

Sperăm ca cel puţin la meciurile din Euroligă să se umple sala, pentru că la partida internaţională de miercuri, dintre România şi Germania, a fost urmărită de o asistenţă jenantă, în jur de 400 de oameni, nevoiţi să suporte o căldură infernală. Ciprian Iugulescu este deja în Germania, la Freising, unde va avea loc astăzi tragerea la sorţi pentru cupele europene, faza grupelor.

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial