Dum. dec. 22nd, 2024

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte vine cu următoarele precizări legate de programul educaţional “Şcoala altfel”, demarat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa: În săptămâna 2 – 6 aprilie 2012, muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte vor putea fi vizitate fără a fi necesară o programare anterioară.

În privinţa celor 21 de ateliere desfăşurate în muzee, perioada pentru programări s-a încheiat, în program fiind înscrişi 2200 elevi.

Pentru crearea unui impact pozitiv al activităţilor organizate, în săptămâna 2 – 6 aprilie 2012, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte anunţă prelungirea orarului de funcţionare între orele 800 – 1830, inclusiv în ziua de luni, când în mod normal muzeele erau închise.

De asemenea, în data de 3 aprilie 2012, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte are plăcerea să-şi anunţe afilierea la evenimentul “Săptămâna familiei, săptămâna fără TV” organizat în parteneriat cu asociaţia Zibo Help România, acţiune cu desfăşurare anuală. În această zi, intrarea la muzee va fi gratuită .

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească “ Târgovişte