TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Educatie

Târgovişte – Vino să vezi 127 de ceasuri din sec.XVII-XX!

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte găzduieşte în perioada 22 martie – 22 mai 2012, la Muzeul de Artă , str. Calea Domnească, nr. 185, o expoziție de ceasuri intitulată Valori de patrimoniu din colecţiile Muzeului Ceasului “Nicolae Simache” din Ploieşti. Vernisajul va avea loc, joi , 22 martie 2012, la ora 13.00.

Expoziţia cuprinde 127 de ceasuri care datează din sec. XVII-XX. Acestea sunt surprinzătoare prin mărime şi formă, inedite prin mecanism şi prin utilizare: miniaturi, de buzunar, de mână, de birou, de voiaj, pendule etc. Majoritatea pieselor sunt realizate de orologieri şi firme de prestigiu din Europa, ale căror nume se regăsesc inscripţionate pe cadranele şi carcasele ceasurilor.

Privim de zeci de ori pe zi ceasul fără să ne gândim, o clipă, cum ar arăta viaţa noastră în lipsa acestor invenţii.În acest sens, expoziţia se doreşte a fi un îndemn la reevaluarea semnificaţiei Timpului – prieten sau rival , dar parte a existenţei noastre.

Pentru că perioada expunerii colecției de ceasuri va coincide, cu programul educaţional “școala altfel”, în perioada 2-6 aprilie, elevii vor avea acces gratuit la această expoziție.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească “ Târgovişte

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.