24 aprilie 2024
Moreni – Tânăr, de 19 ani, prins la volan fără permis şi cu sute de litri de gazolină în portbagajul maşinii

Moreni – Tânăr, de 19 ani, prins la volan fără permis şi cu sute de litri de gazolină în portbagajul maşinii

Un tânăr de 19 ani, reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 19 ani, din Gura Ocniței, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.

Astfel, la data de 20 martie a.c., în jurul orei 21:05, cel în cauză a fost oprit de polițiști, pentru control, pe raza municipiului Moreni, în timp ce conducea un autoturism, deși nu poseda permis de conducere.

Totodată, în urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit 435 de litri de produs petrolier lichid, transportat în mai multe recipiente. Bunurile au fost confiscate în vederea continuări cercetărilor, iar tânărul a fost sancționat contravențional, conform O.U.G 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a titeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei şi a altor produse petroliere. De asemenea, în cauză, polițiștii au întocmit un alt dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind în curs de desfășurare.

Cel în cauză va fi prezentat, pe parcursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz, acestea continuând pentru documentarea întregii activități infracționale.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial